Gusturi din jurul lumii – rețete pentru takeaway: Franța

Majoritatea oamenilor asociază gastronomia franceză cu o tradiție veche de secole și rafinamentul cu plăcerile vieții și gustările armonioase. Cu toate că în ultimele decenii bucătăria franceză parcă și-a mai pierdut din popularitate la nivel mondial, ea rămâne un important punct de reper. Atât ierarhizarea restaurantelor, cât și numeroase rețete clasice, folosite la nivel mondial, sunt de origine franceză. Cuisine française, aflată și în prezent în plină dezvoltare și tot mai sofisticată, face parte din patrimoniul cultural imaterial al UNESCO din 2010. Așa că merită să vă inspirați din această zonă, atât pentru takeaway, cât și pentru livrările la domiciliu!

Bucătăria franceză are la bază mâncărurile picante maure cu influențe italiene, datorită cărora trufele, ciupercile, uleiul de măsline și usturoiul au ajuns la curțile nobiliare. Francezii au început să consume anghinare, broccoli și spanac încă din Evul Mediu. În aceeași perioadă au apărut și diferitele produse din aluat, atât foietajele, cât și preparatele din aluat frământat, dar și înghețata. Apoi, în secolul al XVII-lea, a început să domine condimentarea fină, odată cu utilizarea ierburilor aromatice, printre care pătrunjelul, cimbrul și salvia. În Franța au ajuns conopida, sparanghelul și castraveții, iar carnea a început să fie gătită mai încet. În această perioadă a fost inventat rântașul gros, cu făină și unt, dar și sosul beșamel. Pe lângă sosuri, s-au răspândit și salatele proaspete.

Astăzi, bucătăria franceză este sinonimă cu ingrediente proaspete, regionale, cu meniuri scurte și simple, formate din câteva elemente, dar și cu armonia delicată a gusturilor și a aspectului vizual, caracteristică pentru cele mai populare feluri de mâncare franțuzești. Bineînțeles că de lângă (și din) acestea nu pot lipsi nici vinurile. Cartofii gratinați, disponibili în numeroase variante și în oferta Aviko, au, de asemenea, origini franceze. Dacă doriți să adăugați accente franțuzești meniului dumneavoastră, puteți folosi și acest fel de mâncare foarte practic, care rezistă foarte bine și la livrarea la domiciliu.

Supele franțuzești sunt bogate, variate și gustoase – ideale pentru livrarea la domiciliu, dar și pentru takeaway. Cea mai cunoscută dintre ele este cu siguranță supa de ceapă. Ceapa caramelizată, vinul alb, cimbrul și salvia oferă experiența gustativă perfectă, care este încununată de bagheta proaspătă. O specialitate din Marsilia este supa de pește, pentru prepararea căreia se folosesc cât mai mulți pești, crustacee, crabi, caracatițe și alte fructe de mare – vorbim despre o delicatesă provensală ce se servește fierbinte. Relațiile gastronomice franco-italiene pot fi cel mai bine exemplificate prin supa de pesto, care seamănă cu ciorba italiană minestrone, fiind servită cu legume de vară provensale, bogate în gusturi și arome deosebite.

Felurile principale franțuzești tipice includ o mulțime de sosuri ragu-uri și tocane. Toată lumea a auzit de ghiveciul franțuzesc, ratatouille, care, spre deosebire de ghiveciul autohton, se prepară din legume mediteraneene, precum dovleceii, vinetele și ciupercile. Cassoulet din sudul Franței este, de asemenea, un fel de mâncare pe bază de legume, dar îmbogățit cu carne. Acest preparat nu tocmai ușor pentru stomac se prepară din fasole, carne afumată și cârnați, la care se adaugă carne de rață și șorici de porc. Tocănița de vită roșie (boeuf bourguignon), tocana fragedă de vițel, preparată în sos de unt și morcov, precum și cocoșul gătit în vin (celebrul coq au vin) sunt, de asemenea, adevărate delicatese.

În ultimii ani, quiche-ul a devenit popular și la noi. Este vorba despre o plăcintă sărată și cremoasă, preparată cu ouă, care se consumă în principal dimineața. Bineînțeles că nu trebuie să uităm nici de croissante, care trebuie consumate cu moderație (deoarece conțin foarte mult unt). Foietajul este inseparabil de terasele cafenelelor pariziene – și specialitățile cu foietaj merită să fie incluse și în oferta de dimineață a restaurantului dumneavoastră! Din categoria produselor din aluat face parte și socca, un tip de lipie din zona Nisei, care se prepară cu năut, piper negru și ulei de măsline, fiind ideală și ca street food, cu diferite topping-uri sau chiar fără „acompaniament” culinar.

Bucătăria franceză este sinonimă și cu brânzeturile. În prezent, francezii sunt cei mai mari consumatori de brânzeturi din întreaga lume. Le putem fi recunoscători în special pentru brânza Camembert, care merită încercată și în varianta preparată la cuptor. Dacă doriți să folosiți brânzeturile pentru aromatizare, asociați-le cu o altă invenție franțuzească – sufleurile. Spre exemplu, sufleul de brânză este o idee minunată, împreună cu varianta cu ciocolată. Puteți prepara platouri franțuzești și cu gustările cu brânză de la Aviko, preparate care rezistă excelent și la livrarea la domiciliu.

Francezii adoră prăjiturile și tartele. Prăjitura madeleine din nordul Franței, cunoscută și din literatura universală, este un deliciu cu textură aerisită, bogat în unt, preparat cu lămâie și migdale. Lămâile fac parte și din celebra tarte au citron, o delicatesă acrișoară, preparată din aluat sfărâmicios cu unt, cu umplutură de lămâie și spumă de ouă. Pentru tarte tatin se folosesc mai degrabă merele. Trucul acestui tort cu mere „inversat” este că se prepară cu partea cu fructe în jos și se întoarce după coacere. Adăugați-l cu încredere ca desert lângă felurile principale, atât pentru takeaway, cât și pentru livrarea la domiciliu!

Pentru și mai multă inspirație internațională citiți și primul articol din seria noastră, pe care l-am dedicat gastronomiei spaniole!

Pagini sugerate

Scrie un comentariu!