Soluții simple pentru restaurantele de pe pârtii

Cei care optează să deschidă un restaurant sau să închirieze un spațiu de alimentație publică pe pârtiile din țară știu foarte bine că ofertele trebuie gândite în așa fel încât să satisfacă nevoile clienților, dar și să se adapteze activității practicate.

Distracția la schi sau la snowboard durează mai multe ore, chiar o zi întreagă, în funcție de abilitățile și ambițiile fiecăruia, sau de răbdarea celor care abia acum se apucă să practice aceste sporturi de iarnă fenomenale. Se știe că este nevoie de calorii din belșug pentru practicarea acestor sporturi, pentru a rezista la alunecările pline de emoții și surprize, și se cunoaște și faptul că cei mici, copiii și tinerii care se distrează și ei cu părinții pe pârtii, au nevoie de energie, deci de o gustare rapidă care să le satisfacă necesarul de calorii.  

Dar cu ajutorul Aviko puteți satisface toate nevoile gastronomice ale clienților, deoarece vă oferă produse congelate și refrigerate care se pot porționa ușor și care se pot pregăti rapid. Să nu uităm că preparatele preferate ale clienților vor fi cu siguranță căutate și lângă pârtii.

Și oare ce se comandă cel mai des? Cartofii prăjiți, de care clienții se bucură, pentru că pot fi consumați ca garnitură dar și ca un fel separat, servit cu sosuri, pentru a satisface rapid foamea clienților. 

În acest scop vă recomandăm să folosiți cartofii prăjiți premium Super Crunch crocanți de 9,5 mm, care vă vor delecta cu o textură crocantă, dar cu miez moale, garantat de învelișul fără gluten format din făină de orez, care va oferi aceste calități produsului. Puteți servi cartofii prăjiți împreună cu felii de carne prăjite, pane sau pe grill, ca un fel de sine stătător, sau în combinație cu una dintre gustările de la Aviko. La rândul lor, acestea pot fi servite ca gustări, separat pe farfurii de hârtie, sau ca parte a unui fel principal, alături de hamburgeri sau în orice altă combinație apreciată de clienți, cu o salată sau sosuri gustoase.

Dacă optați pentru batoanele de mozzarella, le puteți servi împreună cu o salată sau un sos de roșii, sau le puteți combina cu alte gustări și snacks-uri apetisante de la Aviko – spre exemplu inelele de ceapă pane, sau gustările de porumb pane, cu un gust dulce și picant, ori cu snacks-urile umplute cu brânză Philadelphia. Puteți opta însă și pentru gustări mai picante, mai ales în această perioadă rece: vă recomandăm buletele din brânză cu ardei Jalapeno sau pe cele cu ardei roșu și sos Habanero, ambele fiind combinații de brânză și chili picant, care să dea o senzație de căldură celor care se întorc de pe pârtii.   

O altă opțiune la fel de interesantă și apetisantă sunt crochetele, care, la fel ca și cartofii pai, se pot consuma fie ca un fel de sine stătător, fie în combinație cu alte gustări apetisante din oferta de produse de la Aviko. Crochetele de cartofi umplute cu brânză sau triunghiurile de macaroane cu brânză sunt opțiuni gustoase, care, servite alături de felii de roșii, sau în combinații cu sosuri de roșii ne oferă o experiență culinară fenomenală. Putem crea platouri pentru mai multe persoane, oferind un fel principal comun pentru ca familiile și prietenii care de obicei merg la schi împreună să împartă și masa, combinând gustările cu sosuri, dar și cu diverse feluri de carne sau burgeri vegani – aceasta din urmă este o opțiune din ce în ce mai cerută, de care trebuie să ținem cont.

Iar pentru a avea ceva cu totul special în meniu, vă sugerăm să introduceți cartofii stil gofră. Sunt tăiați în mod ademenitor în formă de grilaj, au o textură crocantă și un înveliș care ajută la menținerea temperaturii pe o perioadă mai lungă. Forma atractivă face ca această specialitate să fie cerută și apreciată de mulți dintre clienți, chiar și de cei mai pretențioși.

Iar pentru cei care au poftă și de ceva dulce, evident, Aviko vă vine în ajutor cu churrosul spaniol, care a apărut ca o senzație în lumea street food-ului. Churros-ul, sub formă de bețișoare sau de inele, se poate servi în orice combinație: cu zahăr pudră și scorțișoară, cu cremă de mascarpone, cu gemuri de fructe, cu sosuri de ciocolată și vanilie, la o cafea sau la o ciocolată caldă. Oricare ar fi combinația oferită, puteți fi sigur că va fi una gustoasă și pe placul practicanților de sporturi de iarnă!

Pagini sugerate

Scrie un comentariu!