Trenduri pentru hoteluri și restaurante în 2021

Pandemia de Covid-19 a declanșat o situație de criză și, drept urmare, industria HoReCa s-a trezit în fața unei provocări rar întâlnite, pe care nimeni nu ar fi putut să prezică. Însă criza poate însemna și oportunitate. Pentru hoteluri, cea mai bună idee este aceea de a-și face planuri în mod proactiv până când vor avea șansa să redeschidă, până când vor avea din nou ocazia să aștepte și să primească noi oaspeți. Aceste circumstanțe sunt valabile și în cazul restaurantelor din hoteluri. 

Pandemia a dus la schimbarea comportamentului și posibilităților consumatorilor. Asigurarea condițiilor de sănătate și de siguranță a devenit cel mai important aspect, iar în paralel s-a reinterpretat și ideea de confort. Pentru cei din industria HoReCaA este clar deja că modelul de restaurant full service nu mai este valabil și că trebuie să găsească alte soluții profitabile. Deja s-au lansat studii referitoare la sentimentul de siguranță al clienților în diferite situații și contexte de restaurant, iar rezultatele vorbesc de la sine: deocamdată nici masa comună, nici mesele plasate la distanță, nici meniurile cu mai multe posibilități de folosire nu sunt agreabile sau atractive pentru clienți. Iar aceste aspecte puse cap la cap înseamnă o serie de nevoi de înnoire pentru restaurantele din hoteluri.

Una dintre măsurile de acest fel ce trebuie luate este schimbarea mobilierului și reamenajarea spațiului. Cu cât încăperile sunt mai spațioase și cu cât mai ușor se trece prin acestea, cu atât mai prezentă va fi senzația de atmosferă relaxată și sigură. Sunt mulți care au introdus schimbări drastice și în meniu, unii proprietari de restaurante reducându-le chiar cu 90%. În acest fel putem limita, chiar exclude risipa, mai ales dacă numărul de clienți este foarte redus, caz în care se păstrează doar felurile cele mai populare. Însă ceea ce putem spune sigur în legătură cu acest an este că în orele de funcționare a crescut cererea pentru băuturile alcoolice și, cunoscând obiceiurile clienților, acest aspect nu se va schimba nici în viitor.

Iată un alt element care nu se va schimba: protocolul de pandemie va avea un rol important și în viitor. În multe restaurante s-a ajuns la concluzia că meniurile clasice, care se pot consulta fizic, aparțin deja trecutului, astfel că proprietarii au trecut la folosirea de coduri QR, care sunt lipite pe mese. Aceste coduri duc la pagina de internet a hotelului, unde se găsește meniul de restaurant.  Soluția este avantajoasă, pentru că, navigând pe site, clienții pot găsi și alte servicii, pe care eventual le pot comanda mai târziu.

Unul dintre cuvintele cheie este și va fi, foarte probabil, dezinfectarea: clienților și oaspeților le place ca acest ritual să se desfășoare în fața ochilor lor și soluțiile de dezinfectare să fie accesibile. De altfel, accesul la soluții de dezinfecție a devenit o necesitate prioritizată, iar curățenia la intervale regulate precum și distanța dintre mese sunt cerințe importante. Așadar poate fi o idee bună ca mesele și meniurile să fie dezinfectate la vedere, și nu în spate, pentru că în acest fel senzația de siguranță a clienților crește, la fel ca și gradul de încredere în modul de funcționare al hotelului. Pornind de la  livrarea la domiciliu, merită să oferim și serviciul de comandă în cameră, ținând cont de factorul cel mai important: dorința de comoditate a clientului.

Este la fel de important să comunicăm transparent despre toate măsurile luate și să ne informăm clienții în mod precis, pentru că dacă aceștia nu primesc răspuns la întrebările lor, s-ar putea să nu fim noi cei pe care o să-i aleagă. Pe lângă aceste măsuri, merită să ne gândim și la transparență în ceea ce privește viața de zi cu zi din hotel și să publicăm pe rețelele de socializare conținuturi care să lase să se vadă dificultățile întâmpinate zi de zi – fie prin newslettere zilnice, fie prin intermediul paginii de internet –, pentru că onestitatea este o calitate atractivă, care ar putea genera și o valoare adăugată de marketing și prezență crescută în media. Iar toate aceste deschideri ne pot ajuta și în viitor: putem atrage un cerc de clienți fideli, chiar dacă deocamdată virtuali, care vor putea deveni de mare valoare.

Această perioadă ne priește dacă o folosim inteligent, de exemplu, pentru a experimenta. Dacă există anumiți pași strategici de făcut pentru business și dacă mereu ne-am întrebat dacă ar funcționa, poate acum e momentul să încercăm. Pe lângă comunicarea corespunzătoare, orice schimbare poate avea beneficii și poate fi apreciată de către clienți. Merită să ținem cont de pașii făcuți de concurență, să fim atenți la schimbările introduse și chiar să ne inspirăm din ele, pentru că în această situație cu toții suntem în căutare de soluții și cu toții putem beneficia de bunele practici care ajung să fie dezvoltate pe timp de pandemie, care ar putea să se răspândească și să se aplice și în viitor.

Pentru toate astea este nevoie de folosirea rețelelor de socializare, de prezența pe aceste platforme și de folosirea lor în mod constant pentru informare și menținerea contactului cu clienți și potențiali clienți. Prezența în spațiul online este baza contactului cu cei din exterior, iar oferirea posibilității de a primi feedback este una crucială – putem spune că este chiar o necesitate. Dacă reușim să răspundem întrebărilor adresate vom reuși să punem bazele unei relații deschise și oneste – atribute de care avem mare nevoie în aceste vremuri dificile.

Această perioadă ne ajută și dacă dorim să implementăm dezvoltarea tehnologică: să introducem cele mai noi soluții, să le putem folosi în moduri și mai eficiente, care să ne ajute să avem un mod de funcționare productiv. Dacă investim în introducerea sau creșterea performanței digitale în domeniul comenzilor de restaurant sau al rezervărilor online, vom obține rezultate optimizate, iar investițiile vor merita efortul. Pe lângă asta, dacă apelăm la creativitate, vom avea chiar rezultate care să ne permită avantaje față de concurență. 

Cert este că întotdeauna vom avea nevoie de restaurante și hoteluri. Și dacă reușim să ne adaptăm situației actuale, vom reuși să ne creștem activitatea și să ne garantăm prezența și în viitor, pentru că vom putea atrage clienți noi în perioada în care vom avea din nou ocazia să funcționăm la capacitate 100%. 

Pagini sugerate

Scrie un comentariu!