Etichete: aviko

Idei

Dovleacul, regele portocaliu al toamnei

De mai multe ori am menționat pe blog că toamna, cu bogăția sa de legume, nu poate fi comparată cu nicio altă perioadă a anului – mii de culori, forme și gusturi caracterizează acest sezon special. Există însă o legumă care iese în evidență din bogăția de recolte...

Pe larg

Idei

Cartofi cu mii de fețe

Poate nu este exagerat să spunem că una dintre garniturile preferate ale tuturor sunt cartofii prăjiți, aceștia situându-se poate chiar pe locul întâi în preferințele amatorilor de bunătăți din întreaga lume. Prin urmare, nu ne va surprinde faptul că gastro-blogurile le dedică...

Pe larg

Idei

Noile reguli de funcționare în pandemie

După ce a trecut vara, care ne-a permis un mic răgaz în perioada de pandemie, ne aflăm din nou în plin sezon când, odată cu răcirea vremii, este nevoie de noi măsuri de siguranță pentru personalul din industria HoReCa, dar și pentru clienți. Care sunt noile reguli de respectat...

Pe larg