Spirit civic pe timp de coronavirus

Situația în România este una foarte similară cu cea din restul țărilor europene, adică, se practică social distancing, adică păstrarea distanței, pentru a evita o supraîncărcare a sistemului sanitar. La data de 17 martie, Comisia Națională pentru Situații Excepționale a adoptat o serie de restricții cum ar fi închiderea hotelurilor și al restaurantelor, care însă vor putea fi înlocuite prin serviciul de livrare la domiciliu, opțiune aleasă și prioritizată de cele mai multe dintre afacerile, care au dorit și au reușit să se acomodeze în timp util situației actuale.

Magazinele mari au lansat programul cu livrare la domiciliu, iar restaurantele s-au alăturat firmelor de livrare cum ar fi Wolt, Glovo, Takeaway, sau foodpanda, sau eeating, EuCeMananc, și altele, care toate dispun de o aplicație descărcabilă, prin care se obține un acces la lista restaurantelor și oferta lor, din care se poate alege și comanda mâncare online.

Spirit civic pe timp de coronavirus

În plină pandemie și perioadă de carantină menită să reducă și să stopeze contaminarea și răspândirea virusului vedem o serie de exemple din partea antreprenorilor care sunt dedicați comunității locale. Mulți au încercat să facă un gest pentru cei mai afectați, cum ar fi lumea medicală, și să contribuie cum pot, fiecare pe măsură, la ajutorarea celor mai afectați. Nici lumea gastronomică nu se vede indiferentă, mulți sunt cei care ajută, care contribuie la bunul comun. Gesturi, care ne demonstrează iar și iar că nevoia naște rețele de ajutor, dă naștere la unitate și spirit civic puternic. Dacă pandemia ne învață ceva, atunci este gestul de a ajuta, de a da o mână de ajutor acolo unde este nevoie.

Știm și se vede deja că afacerile locale sunt cele mai afectate, și vedem o renaștere a valorii produsului local nu doar prin evitarea costului de transport, ci și prin redescoperirea valorii producătorilor locali. Multe restaurante preferă să achiziționeze produse locale de calitate de la ei, sprijinindu-le activitatea, și contribuind la reducerea poluării aerului și la protecția mediului.

Deși aceste rețele nu erau atât de puternice, în această perioadă se văd semne că ar deveni mai puternice, legăturile mai strânse. De la aceste conexiuni spre produsele autohtone până la contribuția adusă către lumea medicală, mediul gastronomic din România se face remarcat și își face simțită prezența. Un gest nu doar specific țării noastre, ci prezent în orice țară afectată.

Mulți consideră că spre a ieși din impas cel mai bine este să dai o mână de ajutor. Așa gândesc toți despre cei despre care o să vă povestim în acest articol, asigurându-ne să le transmitem un gest de apreciere și din partea noastră. Lista, evident, nu este exhaustivă, le prezentăm ca exemple de solidaritate și empatie, probabil acele atitudini de care avem nevoie mai mult în viața de zi cu zi, și de care acum societatea dă dovadă în mod pronunțat. Hastaghul imperunainvingem este cea care creează comunități solidare și care ajută acolo, unde pot.

La Pescaderia by Alioli este o afacere realizată de către anteprenori care s-au mutat acasă din Spania din dor de casă, și care vând pește din Spania, proaspete și de calitate. Tot ei sunt și cei care oferă mâncare gătită din ingredientele lor pentru medicii din spitale, care lucrează neîncetat pentru a ajuta pe cei infectați cu coronavirus, fiind cei mai expuși infecției. Ei au fost cei care au gătit un paella pentru membri echipei de la secția de terapie intensivă din cadrul spitalului Marie Curie din București. Tot proprietarii restaurantului au fost cei care au cumpărat 350 de vizete pentru a le dona unde este nevoie. Iar gătitul pentru cadrele medicale s-a repetat, au dus mâncare gătită și la Spitalul Fundeni, la secția de oncologie pediatrică, acțiunile lor vorbind de la sine.

Celebrul bucătar Nicolai Tand prin serviciul de catering și de livrare Nicolai To Go s/a oferit a oferi mâncare celor din linia întâi, adică medicilor de la spitalul Colentina, cu mesajul: E important să ajutăm acolo unde putem. E felul nostru de a le multumi și de a fi alături de ei în această luptă. La fel, mesajul îndeamnă la alte gesturi similare, ca fiecare să ajute acolo unde și cum poate.   

Dar în linia celor care vor să ajute nu se numără doar bucătari, dar și celebrități, oameni de afaceri, care donează mâncare, fructe și altor segmente din societate afectate de criza Covid, copii care suferă și duc lipsă de alimente. Au fost donate pentru programul Salvați Copiii 200 de kg de fructe și panettone, dar și duciuri cu ocazia sărbătorilor Pascale.

Inițiativa Cozonacul.ro a donat 50 de cozonaci pentru bunicii din comuna Sarichiol, ca acțiune umanitară adresată bunicilor, care în acest fel se vor putea bucura de cozonaci in zilele de Paște, împreună cu alte bunătăți tradiționale. O societate, care uită de generația bunicilor este nedreaptă și oarbă.

Dar nu doar companiile autohtone cum ar fi Meron au fost cei care au oferit cafea gratis medicilor, dar și Starbucks s-a alăturat campaniei, care sprijină medicii și cei din sănătate cu o cafea, pentru a-și arăta solidaritatea și sprijinul, dar și recunoștința pentru eforturile realizate.

Avem convingerea că situația actuală nu este doar o perioadă grea și cu încercări, dar și o posibilitate de a crea noi oportunități de conectare a rețelelor informale, de ajutor și sprijin comun și comunitar.

Pagini sugerate

Scrie un comentariu!