Vinurile românești – cum se combină cu mâncarea tradițională?

Oriunde ne aflăm pe teritoriul țării, cu siguranță găsim o regiune producătoare de vin. Nu e de mirare că vinurile românești sunt variate în gusturi, iar România este printre producătorii de top din lume, chiar dacă, din nefericire, multe vinuri românești nu trec niciodată frontiera.

O caracteristică importantă și care trebuie luată în considerare atunci când se fac asociereile cu mâncarea este corpolența vinului. Adică textura vinului, vâscozitatea și consistența sa. Vinurile corpolente lasă pe pahare așa numitele „picioare” sau „lacrimi”. De obicei, aceste tipuri de vin au și un volum de alcool mai ridicat, iar mâncărurile pot fi clasificate în funcție de acest criteriu: puțin corpolente sunt considerate mâncărurile pe bază de pește și foarte corpolente cele preparate din carne roșie.

Frâncușa este un soi românesc de viță de vie, originar din podgoriile Cotnari. Vinul este alb, sec, lipsit de zaharuri, cu o identitate ușor de recunoscut prin nota vioaie susținută de o bună aciditate. Culoarea variază între galben-pal și galben-verzui. Are o aromă vegetală de strugure pârguit și un gust echilibrat și consistent. Servit la o temperatură de 8-10 grade Celsius, vinul Frâncuşa se armonizează foarte bine cu aperitivele, cu ghiudemul, cu salamul de Sibiu, cu ouăle roşii de Paşte, dar şi cu cârnaţii de Pleşcoi sau cu cei olteneşti. De asemenea, Frâncuşa se mai serveşte alături de peşte alb, mâncăruri uşoare din pui şi brânzeturi proaspete.

De altfel, este preferat vara şi toamna, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete, cu carne albă de pasăre, cu mâncăruri pe bază de peşte şi cu brânzeturi, pentru că este un vin mai uşor şi răcoritor datorită acidităţii.

Feteasca Albă este un alt soi de vinuri românești, apărut că variaţie clonată din soiul Fetească Neagră în zona Moldovei, iar astăzi se cultivă în majoritatea regiunilor din România, Republica Moldova şi Ungaria. Este un soi timpuriu, care are nevoie de circa 150-160 de zile de vegetaţie şi de o sumă a temperaturilor utile destul de redusă de cca 1000-1100 grade C, ceea ce îl face pretabil şi în regiunile mai nordice. Soiul este viguros, cu o fertilitate medie, necesită mult lemn (corzi mai lungi şi un număr mai mare de ochiuri) la tăiere. Rezistă bine la ger, este sensibil la mană. În Dealu Mare, coacerea se realizează în prima jumătate a lunii septembrie. Vinurile au potențial de învechire și se remarcă prin fineţe şi echilibru. Olfactiv şi gustativ, întâlnim arome de citrice, floare de tei, mai apoi evoluează spre flori de câmp, fân sau caisă coaptă.

 În funcţie de cum au fost elaborate, aceste vinuri românești se pun în consum imediat sau pot fi maturate câteva luni în lemn sau sticlă şi ulterior puse pe piaţă, caz în care pot fi învechite câţiva ani. Ca recomandări culinare, în funcţie de felul lor, vinurile pot însoţi preparate din carne albă, peşte, pot fi aperitive sau pot fi servite cu pită sau mâncăruri gătite uşor picante.

Tămâioasa Românească este vinul din care, datorită acumulărilor mari de zahăr, se obţin vinuri aromate de desert cu potenţial de învechire foarte bun şi arome inconfundabile de fagure de miere, flori de tei şi salcâm, trandafiri albi, busuioc şi tămâie. În istoria recentă şi spre suprinderea generală, soiul a fost vinificat şi în versiunea de vin sec, impresionând prin corpul delicat, prospeţimea şi aromele tipice. Tămâioasa Românească se menține prin învechire la sticlă un timp mai îndelungat de 7-8 ani, după care intensitatea aromei începe să scadă. Desigur, prin învechire, aroma își schimbă caracterul, iar vinul capătă nuanțe olfactive care sugerează mirosul fagurelui de albine. Dar și după 15-18 ani, un vin învechit la sticlă, provenit dintr-un vin dulce de Tămâioasă Românească, este o desfătare. În general, gustul vinului este foarte bogat și foarte complex. În concluzie, Tămâioasa Românească impresioneaza prin puternica sa personalitate, ceea ce a determinat ca mulți specialiști și admiratori să-l numească, pe bună dreptate, un vin-capodoperă. Acest vin este delicios în asociații cu mâncăruri gătite pe bază de făinoase sau pește, dar care să nu fie grele pentru stomac. Pe de altă parte, fiind un vin dulce, cu arome fructate de ananas și citrice, se asociază foarte bine cu aperitive, preparate mediteraneene și deserturi.

Dacă sunteți în căutarea unui soi roșu dintre vinurile românești, Sigillum Moldaviae Pinot Noir este vinul demidulce cu note fructate de cireșe negre ce se alătură în mod ideal preparatelor din carne de vită, de porc sau de oaie.

În schimb, dacă sunteți iubitori de vin rosé, Sigillum Moldaviae Busuioaca de Bohotin este vinul demidulce numai bun de savurat cu aperitive, preparate din coaste de porc sau deserturi.

Băbeasca Neagră este un vin sec și suplu, se bea ușor chiar în primul an după obținerea lui, lucru mai rar întâlnit la vinurile roșii, dar evoluează foarte bine și la învechire nu prea lungă la vas și sticle. Culoarea vinurilor de Băbească Neagră în primul an de la preparare este roșu-rubiniu, nu foarte intensă, dar vie și strălucitoare. Se recomandă servirea lor la temperaturi situate între 10 și 15 grade Celsius și se asociază foarte bine cu preparate din carne. Friptura de curcan, pasărea la cuptor, puiul la frigare, rața cu măsline, dar și mâncărurile din carne de porc și de miel cer vinuri roșii ușoare, printre care Băbească Neagră de Nicorești. De asemenea, sarmalele din carne de porc și vițel, fierte în vin alb și rumenite la cuptor sunt cel mai bine apreciate alături de un vin roșu precum Băbeasca de Nicorești sau de Odobești. Ca multe vinuri românești Băbeasca Neagră poate fi servit alături de cârnați de Pleșcoi, cârnați oltenești, salam de Sibiu, frigărui de berbec, ostropel de pui, tochitură măcelărească, pârjoale moldovenești, friptură de miel, ied, vițel, iepure de câmp, vânat cu pene, drob și stufat de miel, dar și lângă pește prăjit.

Scrie un comentariu!